joi, 7 octombrie 2010

Cinci pentru infern


Curtea Constituţională a României a vidanjat hoţii protocalii care au promovat o lege prin fraudă, scoţându-i dintr-un mare căcat în care singuri au intrat.

----------------------------------------------------------------------------
Cinci din cei nouă judecători de la Curtea Constituţională a României au considerat legea pensiilor, votată în Camera Deputaţilor, cameră decizională, prin fraudă de mari proporţii, dovedită, ca fiind în perfect acord cu Constituţia României. Prin votul lor cei 5 super-judecători i-au scos din căcat pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi pe Sever Voinescu-Cotoi, secretarul de şedinţă, însărcinat cu numărarea voturilor.
De asemenea, decizia CCR îi dă posibilitatea lui Traian Băsescu să promulge nestingherit o lege votată prin fraudă, contestată de toată suflarea românească, mai puţin de pedelişti. Probabilitatea ca această lege să nu fie promulgată de Băsescu este aproape zero. Dacă nu ar promulga legea ar trebui să recunoască implicit că are în fruntea Camerei Deputaţilor o impostoare. Ceea ce nu-i convine, desigur.
Dacă va promulga legea va recunoşte implicit că Roberta Anastase şi judecătorii de la Curtea Constituţională (cei 5 care au fost pentru) au executat la fix indicaţiile primite. Realitatea tinde să confirme această ipoteză.
Ioan Predescu, judecătorul care a înclinat balanţa la 5-4 pentru a derclarat presei că nu are cui să dea socoteală pentru votul său.
UPDATE:
TRAIAN BĂSESCU va retrimite legea spre examinare în Parlament, dar nu pentru că s-a votat fraudulos ci pentru că: "Sunt un susţinător fără rezerve al egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi, dar şi al egalităţii de tratament nu pot să nu analizez realităţile socio-economice, şi să constat că femeile au o situaţie mult mai grea decât bărbaţii", a spus, astăzi, Băsescu, cerând parlamentului să reducă vârsta de pensionare pentru femei la 63 de ani.
În urmă cu peste două săptămâni, în discursul din parlament, Traian Băsescu se declara un susţinător al egalizării vârstei de pensionare. "Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare, până la 65 de ani, precum şi egalizarea acesteia la femei şi bărbaţi, este necesară, având în vedere tendinţele demografice îngrijorătoare, din România şi nu numai, inclusiv în Uniunea Europeană", declara şeful statului în plenul Camerelor reunite, în faţa senatorilor şi deputaţilor.

vineri, 24 septembrie 2010

Iesi afara, javră!


Poliţiştii protestatari au scandat in faţa Palatului Cotroceni: Ieşi afara, javra ordinara!!!

Javra nu era acasa. Suntem informaţi că era puţin plecata pe statiunea Neptun sa se relaxeze.

Balada lui Băsescu


Să nu-mi iei pensia

marți, 14 septembrie 2010

Jocurile minții

marți, 17 august 2010

Fantasticul Romeo îl huiduie pe Boc fără taxă pe manea

Cine e ca mine strigă huo
Să moară Boc,
să moară Boc,
să moara Boc.
Prim-ministrul nostru Boc
E bocciu mare de tot,
N-ai talent de diplomat
Ce dracu stai la Palat?

duminică, 25 iulie 2010

marți, 13 iulie 2010

Amor iberic intre Iker şi Sara


Portarul selecţionatei Spaniei, Campioană Mondială 2010 Africa de Sud, Iker Casillas, i-a acordat iubitei sale, jurnalista Sara Carbonero, un scurt interviu. Imediat după ce Casillas a primit trofeul din mainile lui Sepp Blater, Sara şi-a chemat iubitul la un mini-interviu sfârşit printr-o scenă de dragoste ca în Romeo şi Julieta care a făcut deliciul presei. Iker Casillas nu s-a putit abţine şi şi-a sărutat cu patimă iberică logdnica, luând-o prin surprindere.

duminică, 11 iulie 2010

Nesimţirea are gust de ciocolată

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Durabile împarte ciocolată copiilor din zonele sinistrate dintr-o maşină luxoasă, fără măcar să coboare din automobil. Aşadar, sinistra de la Dezvoltare a venit în vizită de lucru la sinistraţi.

joi, 1 iulie 2010

Opreşte-mă la tine, când o să-mi vină criza


Opreste-ma la tine, cand o sa-mi vina criza
De a pleca departe far-aparat de bord
Ascunde-mi pijamaua, cravata sau valiza
Cu lacrimile tale adu-ma de acord.

................

Muzică şi versuri: Pasărea Colibri

marți, 22 iunie 2010

Paintball la Giurgiu


Joaca de-a războiul.
Eu am filmat. Am fost "jurnalist de război". Mi-am şi încasat-o petru asta. Un fleac, m-au ciuruit.

luni, 14 iunie 2010

Sunt cuminte, dar mă tratez

Mă întâlnesc azi cu unul dintre unchii mei din Bucureşti. Pensionar. Se descurcă, se descurcă. Mai un motor bobinat, mai o aerotemă reparată, mai un frigider...
Îl întreb: ai fost, bre, la miting să protestezi că-ţi iau ăştia din pensie?
"Nu. De ce să mă duc. Mă descurc. Mă descurc. Şi apoi cu mine sau fară mine în faţa Palatului Victoria crezi că pedeliştii o dau la întros?"
Mamăăăă, de ce m-ai făcut băiat echilibrat. De ce, mamă, nu m-ai făcut mai iute la mânie.
Dar la ce răspuns să mă aştept de la unul care a băut 200 de sticle de vin cu speranţa că va câştiga la concursul lui Dan Diaconescu Direct, la unul care şi-a pus în gâmd să sape după Elodia şi în căcat numai să o găsească.
De ce, mamă, m-ai făcut băiat cuminte?

duminică, 6 iunie 2010

Propunere

Iată o metodă să scapi de un guvern format din incompetenţi, şnapani, hoţi, borfaşi.

duminică, 23 mai 2010

Oscarizaţii României


Am primit-o şi eu de la alţii această imagine sugestivă, care face cât 1000 de cuvinte. A fost săptămâna premiilor la Cannes. Urmează Oscar. Iată nominalizările României.

marți, 4 mai 2010

MINORITATE


IMAGINE LUATĂ CU JAPCA DE PE BLOGUL http://hultan.wordpress.com/
ROMANE, FII MAI NEAMT!