joi, 21 mai 2009

Acces Direct la nimic


La Acces Direct (Antena 1), simpaticul moderator Mădălin Ionescu, în pană de subiecte, a invitat-o pe Marilena Niţu în platou pe motivul că, vezi Doamne, cum ar spune Ion Cristoiu, între buzata Niţu şi nesfârşita Columbeanu ar fi o sămânţă de scandal.
Totul, cică, ar fi plecat de la emisiunea lui Capatos, unde Niţu a cântat şi Monica s-a râs (dezacord, în acord cu Moni!). Imediat ce Marilena a terminat de ciripit, s-a aşezat pe canapea. În secunda imediat următoare Columbeanca s-a ridicat şi s-a cărat acasă. De aici, în capul lui Mădălin Ionescu s-a aprins un bec şi a invitat-o, joi, 21 mai, pe Marilena Niţu în studiou. Piţigăiată şi fiţoasă, Marilena Niţu ne-a mai tras o cântare de ne-a căzut musca de pe tavan.
Nici vorbă de scandal între cele două piţipoance. Buzata Marinela se jură pe numeroasele sale lifting-uri că totul e o invenţie. Mădălin a tot insistat, poate se scoate cumva. dar, nu a ţinut vraja. Nici măcar intervenţia sclipitoare a Nikitei nu a declanşat scandalul.

Niciun comentariu:

ROMANE, FII MAI NEAMT!