vineri, 15 mai 2009

Cântările lui Medelin

Ejectarea lui Medelin Voicu din PSD Giurgiu i-a prins bine gagiului. Acum are timp de tot soiul de sindrofii.
După ce a luat la rând televiziunile, deputatul de Giurgiu s-a urcat pe scenă să-i cânte lui Naty Meir, cu ocazia lansării acestuia în cursa pentru Cotroceni.
La nici o azvârlitură de băţ şi-a lansat racheta şi gherţoiul Mircea Geoană. Acolo Medelin a tăcut mâlc. Pentru el ciripitoarea nu este pe sarcină de partid, ci pe euroi. Pe mulţi euroi. Dă-l dracu de electorat. El a votat, el s-a fentat.
Ce mişto este să ştii că ai un deputat care pentru câţiva euroi îţi vine la nuntă, botez sau înmormântare şi-ţi ciripeşte la ureche romanţe, cântece de petrecere sau un bocet (Bocetul este tot un fel de cântec de petrecere. De petrecere la groapă!). Mare afacere au făcut giurgiuvenii cu acest Medelin Voicu. Dacă mai trăia tatăl lui, îl dilea cu scripca în moalele capului.

Niciun comentariu:

ROMANE, FII MAI NEAMT!